Citește aici a doua parte a articolului.
Imaginea unui animal într-o cușcă tinde să fie una neplăcută pentru majoritatea dintre noi, dar, în realitate, de multe ori când ne punem animalele în cuști e spre binele lor. Încercăm să le apărăm de lucrurile din exterior, care ar putea să le rănească mult mult mai rău decât sentimentul neplăcut și temporar de a fi blocat.
Mă bucur să spun că, deși povestea din acest articol e inspirată din fapte reale, au trecut câțiva ani de când era de actualitate. În ziua de azi, am ajuns într-un punct în care această tulburare nu-mi mai controlează viața. Înțeleg suficient de bine acum cum funcționează, și cum funcționez eu. Am acum uneltele necesare pentru ca și atunci când mai apare ocazional acea stare de anxietate să pot să am grijă de mine și să mă reglez.
Asemenea unui alcoolic care nu a mai băut de ceva timp, probabil o să trebuiască să mai treacă câțiva ani fără atacuri de panică până când o să mă simt confortabil să spun că sunt vindecat, dar uitându-mă în spate, îmi dau seama că aceste cuști mentale în care ajungem vin de multe ori din încercarea de a ne apăra. Mintea noastră face tot ce poate să ne distragă de la adevăratele orori care se ascund după colț.
De multe ori, poate să fie mai ușor să fii anxios pentru că nu știi dacă o să ajungi undeva la timp decât să te gândești la faptul că poate nici măcar nu vrei să mergi acolo. Să te întrebi dacă oamenii cu care ai decis să-ți petreci timpul chiar sunt oamenii pe care vrei să-i iubești și să-i ai lângă tine pentru restul vieții.
Sau să fii anxios legat de o problemă financiară, în loc să te gândești la faptul că părinții tăi, chiar dacă nu te ajută atât de tare cu banii în momentul asta, o să moară într-o zi.
Sau să rămâi blocat în spatele unei anxietăți sexuale, care ascunde o mai profundă confruntare cu stima ta de sine și cu experiențele din copilărie și din adolescență care au deteriorat-o, aparent, pe veci.
Deci, cum ieși din cușcă?
În primul rând, trebuie să găsești acele metode prin care poți să împingi măcar un pic, temporar, pereții ăia care s-au apropiat prea mult. Să-ți creezi un pic de spațiu de mișcare.
E greu de spus exact care sunt metodele care o să te ajute pe tine pentru că, în funcție de cum ești tu ca om și de cum arată anxietatea și panica ta în momentul ăsta, unele o să funcționeze mai bine, altele mai puțin. Pot să-ți promit totuși că măcar o parte din ele o să te ajute:
Respirația: Hiperventilarea e un simptom comun al panicii și orice mod de a-ți da seama că faci asta și de a recăpăta controlul ritmului în care respiri tinde să ajute. Un lucru pe care poți să-l încerci este să respiri adânc și să te concentrezi ca expirația să fie măcar un pic mai lungă decât inspirația. Acest lucru îi indică corpului că nu ești într-o situație de viață și de moarte și că se poate relaxa.
Ancorarea: Pentru mulți, senzația de panică vine cu un sentiment de ceață în creier și cu deconectarea de la realitate. Orice poți face care să-ți activeze simțurile externe – temperatură, gust, miros – și să te aducă înapoi la realitate poate să fie util. Un lucru pe care îl poți încerca e să-ți dai cu apă rece pe față. Când faci asta, îți activezi o chestie numită „reflexul de scufundare”, care îți încetinește pulsul și te relaxează.
Relaxarea: Un alt simptom asociat cu panica și anxietatea este încordarea musculară. Paradoxal, dacă reușești să-ți dai seama că faci asta, un lucru care te poate ajuta este să-ți încordezi și mai tare o parte a corpului și după să o lași să se relaxeze. Ca un reset. Poți să încerci să faci asta progresiv, pe rând, cu fiecare partea a corpului. Picioarele, mâinile, gâtul etc.
Sprijinul: O voce și o prezență exterioară poate, de asemenea, să ajute. Poți să încerci să-ți găseșți o persoană apropiată în care ai încredere, care știi că o să rămână calmă, și să experimentați împreună cu moduri în care te poate ajuta: poate să fie caldă și susținătoare cu tine în momentele alea, amintindu-ți că nu ai ce să pățești și că o să fie totul ok, sau poate să-ți distragă atenția și să te țină de vorbă pe alte subiecte. Poate chiar să facă mișto un pic de tine și să ia subiectul in derâdere, că să-i amintească așa creierului tău că, deși se simte oribil acum, nu e sfârșitul lumii.
Medicamentele: În unele situații, medicamentele luate sub recomandarea unui psihiatru pot să fie un ajutor imens în acest prim pas. Sunt cam două opțiuni pe care le poți discuta cu medicul tău, antidepresivele și anxioliticele. Ambele își au rolul și te pot ajuta pe termen scurt cu efecte secundare minime și cu 0 efecte secundare pe termen lung.
Pentru mulți, momentul când au început să ia medicamente a fost cheie în călătoria lor spre vindecare, câteodată și doar dacă au luat de două ori un Xanax în viața lor, pentru că i-a ajutat faptul că știu că au această opțiune dacă chiar au nevoie de ea: să ia o pastilă și dintr-o dată să fie ok.
Nu e absolut nicio rușine în asta, iar acum că mă uit în spate, regret enorm că nu am încercat această variantă mult mai repede. Dar există un asterisc foarte important. Când vine vorba de tulburări mentale, pastilele nu au cum să te vindece. Ele sunt folosite strict pentru ameliorarea simptomelor și, în consecință, sunt cu adevărat o soluție doar dacă le iei temporar, cu scopul de a obține acel spațiu de termen scurt în care să poți să-ți faci munca de termen lung.
Timpul: If all else fails, timpul le rezolva pe toate. Oricât de deranjante și înfricoșătoare ar fi, anxietatea și panica literalmente nu au cum să te omoare și, dacă trece suficient timp, o să ieși din acele stări până la urmă, orice ai face tu.
Problema e că e posibil să se întoarcă.
După ce reușeșți să găsești metodele care funcționează pentru tine, de acolo începe explorarea. La ce te gândești de obicei înainte să ajungi în stările astea? Care e patternul? Ce ai ajuns să crezi, după o viață întreagă de experiențe, despre tine și oamenii din jurul tău? Despre abilitatea ta de a avea grijă de tine și de a avea o viață lungă, fericită și împlinită?
S-ar putea să fie ușor, dar probabil o să fie greu să identifici care sunt acele conflicte interioare care au fost prea greu de dus, așa că au fost îngropate. Demonii care ne închid în aceste cuști sunt greu de privit, dar ei au cheia. Îți promit că sunt dispuși să ți-o dea, doar că au nevoie să îi asculți înainte.
Aceste lucruri care se ascund în mintea noastră sunt de multe ori profund dureroase, dar întâlnirea cu ele face parte din experiența adâncă și frumoasă de a fi om.
Tu la ce lucru oribil te-ai gândi dacă nu ai fi anxios?
Sunt profund curios de oameni.
De când mă știu m-am uitat la ei, m-am gândit, am citit, i-am întrebat. I-am ascultat. Mi-ar plăcea mult să te ascult și pe tine.
Să te ajut să depășești criza în care ești, sau să înțelegi modurile în care copilăria, adolescența și toate experiențele importante din viața ta te-au făcut să fi cine ești azi. Și dacă vrei, să te schimbi.
Scrise de același autor
Ce rost are să „stau cu emoțiile mele”?
