Sunt aici pentru a te ajuta să alegi cum să te confrunți cu lucrurile dificile și să preiei controlul asupra vieții tale. Sunt aici ca să te ajut să găsești puterea de care ai nevoie pentru a-ți construi viața care merită trăită.
Contact
Dacă vrei să te programezi la o ședință sau dacă ai orice întrebare
Este posibil să fi ajuns aici pentru că vrei să schimbi ceva important în viața ta, dar simți că ești prins într-o capcană.
Poate este vorba despre cariera în care ai investit atâta timp și efort, sau despre partenerul pe care nu-l mai simți al tău, sau, poate, vrei doar să schimbi viteza cu care se întâmplă lucrurile, să le încetinești sau să le accelerezi.
Este posibil să fi ajuns aici pentru că în viața ta apar schimbări cărora nu știi cum să le faci față.
Poate copiii au crescut și pleacă pe drumul lor, sau partenerul de viață nu te mai înțelege, sau cariera ta ajunge la o răscruce iar părinții, pe care înainte te bazai, sunt din ce în ce mai mult dependenți de tine.
Este posibil să fi ajuns aici pentru că simți că nu mai ești cel care ai fost și asta te face nefericit.
Nu mai ai puterea să faci lucrurile pe care le făceai atât de ușor acum câțiva ani, poate te concentrezi mai greu, crezi că ai început și să uiți, chiar dacă doar lucruri neimportante, iar ceilalți te irită din ce în ce mai tare. Te duci des în trecut, pentru că simți că tot ce a fost frumos rămâne în urmă și că de acum urmează declinul.
Toate acestea sau altele asemănătoare te fac să simți că nu mai poți. Te fac să te întrebi dacă mai merită. Orice ar fi, te pot ajuta. Să înțelegi ce se întâmplă, să găsești puterea de a le pune pe toate la locul lor, să găsești motive să mergi mai departe, să găsești motive să te bucuri.
Ce vom face în terapie
Vom începe prin a găsi cea mai rapidă cale spre o stare mai bună și apoi, pe măsură ce relația terapeutică se consolidează, ne vom concentra pe schimbări mai de profunzime. Ca manieră de lucru, în esență, vom porni de la identificarea și înțelegerea modului în care gândurile influențează emoțiile și comportamentele și vom urmări schimbarea acelor gânduri disfuncționale. Mai multe despre psihoterapia cognitiv-comportamentală poți citi aici.
Sedințe online sau la cabinet
București, Piața Victoriei, Strada
Grigore Alexandrescu 7
Contact
Dacă vrei să te programezi la o ședință sau dacă ai orice întrebare
Ratat(ă): Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. Dicționarul explicativ al limbii române M-am întâlnit zilele trecute cu o prietenă pe care am admirat-o întotdeaun ...
Acum. După ani de zile de complacere într-un mod de viață care ne-a dus pe drumuri greșite sau măcar neplăcute, conștientizăm că vrem să ne schimbăm. Am ajuns în punctul în care am înțeles că repetând ...
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.